PARCUL FLOREASCA

              Parcul Floreasca, aflat în partea de nord a capitalei a prins contur la începutul anilor  60, atunci când s-a dorit transformarea cartierului periferic de acolo  într-o zonă modernă.
              Parcul este cuprins între străzile Locotenent Aviator Radu Beller, Mircea Eliade, Bulevardul Aviatorilor și Calea Floreasca.
“Groapa Floreasca” se numea locul pe care se găsește acum Parcul Floreasca. Era o mahala, cu multe gunoaie, locuită de numeroase familii care își duceau traiul din vânzarea obiectelor reciclabile pe care le strângeau din groapă.
              Cei care au locuit în mahalaua “ Groapa Floreasca” au primit locuințe în blocuri din unele zone noi ale orasului, iar în următorii ani în interiorul parcului a fost deschis un patinoar, s-au amenajat locuri de joacă și a fost realizat și un ceas floral. În parcul Floreasca se află și câteva sculpturi, realizate de George Apostu, Ion Vlasiu și Victor Roman.
              Zona centrală a parcului a fost acoperită cu gazon, de formă aproape circulară și pe laterale au fost plantați copaci şi arbuşti care dau parcului o notă elegantă. De asemenea, parcul este populat cu diverse specii de plane perene, anuale și bienale.
              În anul 2008 parcul a fost complet reamenajat și a devenit un spațiu îngrijit și cochet. Aleile au fost refăcute, au fost plantați arbori și garduri vii, a fost amplasat un nou loc de joacă și a fost realizat și un sistem de iluminat nocturn.

              Printre speciile deosebite de arbori găsim aici cinci exemplare de Liliodendron Tulipifera ( plantate în 2009), un arbore de talie mare din America de Nord ce are efect decorativ prin frunzele în formă de liră și florile ce seamana cu lalelele.
              În parc există 4 locuri de joacă pentru copii și un teren de minigolf.

Contact

Mesaj de contact

Holding Bucuresti

#
#
#
#
#
#
#
#
#
#